 |
| Subiect Tematic: |
Teatrul absurdului |
| Notă Informativă: |
Apărut ca o mişcare de avangardă în Franţa anilor ‘50, cunoscut şi sub numele de teatrul nou, antiteatru, teatru experimental, teatrul absurdului a intrat în istoria teatrului contemporan cu această ultimă denumire, consacrată de criticul Martin Esslin prin cartea publicată în 1961, The theatre of the Absurd. Teatrul absurdului a fost un pas important făcut de dramaturgi către scenă prin înzestrarea obiectelor şi a lucrurilor cu sensuri noi, bogate, ambigui, tulburătoare. Astfel, acest teatru reuşeşte să intre în marele concert al artelor, cu un arsenal de mijloace proprii ce au o forţă de generalizare mai mare decât cele specifice teatrului realist-psihologic. Dar teatrul absurdului se sprijină şi pe unele forme artistice anterioare. De-a lungul timpului, teatrul a căutat resurse mereu înnoitoare. Sensurile elementelor scenice s-au îmbogăţit prin folosirea de noi asocieri, astfel încât fiecare semn teatral ajunge să dobândească noi însuşiri faţă de cel anterior lui, ne referim la decor, costume, recuzită, spaţiul scenic în general, lumină, muzică, inclusiv la jocul actorului care capătă noi valenţe (gesturile, tonurile, mimica). Treptat delimitările între arte au fost eliminate şi aceasta a dus la apariţia unor interferenţe între cuvânt, dans, muzică, pictură, sculptură. Obiectele, mimica, pantomima aduse în piesele lor de Ionesco, Beckett şi de alţi dramaturgi au apropiat textul de limbajul teatral total. Imaginea apare în noul teatru ca un mijloc de comunicare, fiind forma pe care o iau amintirile, visele, anticipările. La această comunicare participă şi decorul, lumina, costumele, mişcarea scenică, limbajul. Imaginea permite alunecări între spaţiul real şi cel ireal, introducând o adevărată poezie a scenei. În noul teatru, decorurile sunt în general stilizate, operându-se mai mult cu simboluri. Acţiunea este animată nu de evenimente, de întâmplări reale, ci de angoasele, de coşmarurile, de spaimele, de obsesiile personajelor. Dramaturgi asociați, de obicei, cu teatrul absurdului includ Samuel Beckett, Eugène Ionesco, Jean Genet, Harold Pinter, Tom Stoppard, Friedrich Dürrenmatt, Miguel Mihura, Alejandro Jodorowsky, Fernando Arrabal, Václav Havel și Edward Albee. |
| Notă Informativă: |
Specificul pieselor din teatrul absurdului este dat de faptul că acestea îndeamnă, la găsirea mai multor chei de lectură, a mai multor linii, posibilităţi de descifrare a sensurilor, diferite de cele din teatrul tradiţional. Prin forţa sa de generalizare teatrul absurdului, cultivă alegoria şi parabola, lăsând creatorilor de spectacol posibilităţi diverse de interpretare. |
| Resurse online: |
https://viaf.org/viaf/search?query=local.names%20all%20%22The%20theatre%20of%20the%20Absurd%22&sortKeys=holdingscount&recordSchema=BriefVIAF |
| Țara sursă: |
RO: BJBC |
|
